Condițiile de angajare pentru persoanele cu dizabilități și oferte actuale
Persoanele cu dizabilități au, garantat, dreptul la muncă, acest lucru fiind stipulat de legislația în vigoare. Codul Muncii precizează că angajarea persoanelor cu dizabilități va fi realizată în aceleași condiții ca și pentru ceilalți candidați, în baza cerințelor înaintate de angajator.
Legislația Republicii Moldova prevede și anumite facilități pentru persoanele cu dizabilități. Prin urmare, potrivit art. 96 din Codul Muncii, persoanele cu dizabilități severe pot beneficia de o durată redusă a timpului de lucru, fără să fie diminuat salariul și alte drepturi prevăzute de legislație. Astfel, în loc de 40 de ore pe săptămână, persoanele din această categorie pot lucra doar 30 ore.
Mai mult, art. 39 din Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, confirmă că persoanele cu dizabilități severe vor obține un concediu de odihnă anual de 40 de zile, iar persoanele cu dizabilități accentuate vor putea primi un concediu cu durata de 32 de zile calendaristice. Reamintim că, de obicei, concediul anual de odihnă are o durată de 28 de zile.
Te-ar putea interesa și: Concediul nefolosit timp de 2 ani, va fi considerat stins!
Integrarea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități
Un articol din Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități (art. 34) prevede că angajatorii care au cel puțin 20 de salariați, vor crea sau vor rezerva locuri de muncă și vor angaja persoane cu dizabilități într-o proporție de 5% din numărul total al salariaților, conform Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Iar pentru o integrare mai ușoară în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități, angajatorii vor întreprinde câteva măsuri specifice:
- vor adapta locurile de muncă, ca acestea să devină accesibile pentru persoanele cu dizabilități;
- vor pune la dispoziție noi tehnologii și dispozitive de asistență, instrumente şi echipamente care să permită persoanelor cu dizabilități obținerea şi menținerea locului de muncă;
- vor asigura instruirea și sprijinul adecvat pentru aceste persoane.
De menționat că pentru persoanele cu dizabilități care activează de la domiciliu, potrivit art. 35 din aceiași lege, angajatorul va asigura transportul la, și de la domiciliu al materiilor prime și al materialelor necesare în activitate și al produselor finite.
Un alt beneficiu, dacă îl putem numi așa, este faptul că în conformitate cu (,) Codul Muncii, persoanele cu dizabilități severe și accentuate pot presta muncă de noapte, muncă suplimentară, muncă în zilele de repaus/sărbători nelucrătoare, muncă în tură continuă sau pot fi trimiși în deplasare numai cu acordul lor scris. Între timp, angajatorul este obligat să informeze, în scris, salariații menționați despre dreptul lor de a refuza această muncă sau plecarea în deplasare.
Oferte de lucru pentru persoanele cu dizabilități
Din fericire, în Republica Moldova, sunt și oferte de muncă pentru persoanele cu dizabilități. Mai jos, îți prezentăm câteva oferte de joburi vacante, la care pot aplica persoanele din această categorie.