Ce trebuie să cunoști, ca angajat, despre concediul anual de odihnă
Concediul este un interval de timp determinat, în care salariații sunt scutiți, în mod legal, de a veni la locul de muncă și a presta servicii, primind pentru tot acest interval remunerația bănească cuvenită. O astfel de definiție o oferă DEX-ul.
Codul Muncii susține că dreptul la concediul de odihnă anual plătit este garantat pentru toți salariații. Mai mult, acest drept nu poate fi obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări. Tot potrivit legislației în vigoare, de concediu anual plătit beneficiază orice salariat, care lucrează în baza unui contract individual de muncă.
Durata minimă a concediului anual plătit, constituie 28 zile, cu excepția zilelor de sărbătoare nelucrătoare. În cazul angajaților în învățământ, ocrotirea sănătății, serviciul public etc, poate fi stabilită o altă durată a concediului de odihnă anual.
Citește și: Angajații vor beneficia de un concediu în plus! A fost modificat Codul Muncii
Când pot solicita concediu?
Dacă ești proaspăt angajat la locul de muncă, vei putea avea parte de concediu doar după expirarea a 6 luni de muncă la unitatea respectivă. Sunt cazuri în care concediul anual poate fi acordat și înaintea expirării a celor 6 luni, acest lucru este posibil în baza unei cereri scrise, pentru câteva categorii de salariați:
- femeilor – înainte de concediul de maternitate sau imediat după el;
- salariaților în vârstă de până la 18 ani;
- altor salariați, conform legislației în vigoare.
Codul Muncii stipulează că salariaților transferați dintr-o unitate în alta, concediul de odihnă anual li se poate acorda și înainte de expirarea a 6 luni de muncă după transfer.
Concediul de odihnă anual poate fi acordat integral sau, în baza unei cereri scrise a salariatului, poate fi divizat în părți, una dintre care va avea o durată de cel puțin 14 zile calendaristice.
Programarea concediului
Conform legislației, programarea concediului este efectuată de către angajator, de comun acord cu reprezentanții salariaților. La această etapă se ține cont atât de dorința salariaților, cât și de necesitatea asigurării bunei funcționări a unității.
Un moment important de stipulat este că soților, a căror soții se află în concediu de maternitate, li se acordă concediu concomitent cu cel al soției. Acest lucru va fi posibil în baza unei cereri scrise.
Citește și: Concediul nefolosit timp de 2 ani, va fi considerat stins!
Indemnizații de concediu
Articolul 117 din Codul Muncii informează că pentru perioada concediului de odihnă anual, salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât valoarea salariului mediu lunar pentru perioada respectivă.
Angajatorul trebuie să achite indemnizația cu cel puțin 3 zile calendaristice înainte de plecarea salariatului în concediu. În cazul decesului salariatului, indemnizațiile se vor plăti pentru soț/soție în mărime integrală. De asemenea, plata poate fi efectuată copiilor majori sau părinților decedatului, iar în lipsa acestora – altor moștenitori, în conformitate cu legislația în vigoare
Amânarea concediului anual
Angajatorul are obligația de a lua măsurile necesare pentru ca salariații să folosească concediile de odihnă în fiecare an calendaristic.
Amânarea sau prelungirea concediului are loc doar atunci când salariatul se află în concediu medical, îndeplinește o îndatorire de stat sau în alte cazuri prevăzute de lege.
Există și cazuri excepționale, când acordarea integrală a concediului anual poate avea impact negativ asupra bunei funcționări a companiei. În acest caz, angajatorul, cu consimțământul scris al salariatului, poate amâna pentru anul de muncă următor, o parte din concediul anual. Astfel, în anul curent de muncă, salariatul va beneficia de cel puțin 14 zile din contul concediului anual.
Este interzisă neacordarea concediului de odihnă anual timp de 2 ani consecutivi, precum și neacordarea anuală a concediului de odihnă salariaților în vârstă de până la 18 ani și salariaților care au dreptul la concediu suplimentar în legătură cu munca în condiții vătămătoare.
Un alt aspect important este că (,) concediul anual de odihnă nu poate fi înlocuit printr-o compensație financiară, cu excepția cazurilor de încetare a contractului individual de muncă al salariatului care nu și-a folosit concediul.
De menționat că durata concediilor medicale, a celor de maternitate și de studii nu se include în durata concediului de odihnă anual. Dacă acestea coincid parțial sau total cu unul din concediile menționate, în baza unei cereri scrise a salariatului, concediul de odihnă anual nefolosit integral ori parțial se amână pe perioada convenită prin acordul scris al părților sau se prelungește, cu numărul zilelor indicate în documentul, eliberat în modul stabilit, privitor la acordarea concediului corespunzător în cadrul aceluiași an calendaristic.
Compensarea concediului
Articolul 119 prevede că în caz de suspendare sau încetare a contractului individual, salariatul are dreptul la compensarea tuturor concediilor de odihnă anuale nefolosite.
Un alt paragraf al aceluiași articol stipulează că în baza unei cereri scrise, salariatul poate folosi concediul de odihnă anual pentru un an de muncă, cu suspendarea sau încetarea ulterioară a contractului individual de muncă, primind compensația pentru celelalte concedii nefolosite.