Schimbări fiscale majore. Ce venituri nu vor mai fi impozitate și cum îți vor afecta buzunarul
Pe 15 august curent, au intrat în vigoare mai multe modificări la Codul Fiscal, care au fost aprobate prin Legea nr. 214/2024 pentru modificarea unor acte normative, ce vizează politica bugetar-fiscală şi vamală.
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) informează că, începând cu 15 august 2024, veniturile persoanelor fizice obținute de la predarea deșeurilor de metale feroase și neferoase, a reziduurilor industriale care conțin metale sau aliaje ale acestora se vor impozita prin reținerea impozitului pe venit la sursa de plată, de către agentul economic, în mărime de 12%.
Între timp, a fost abrogat 73 „Regimul fiscal al agenților economici care desfășoară activități în domeniul comercializării deșeurilor de metale feroase și neferoase” din titlul II al Codului fiscal. De menționat că, deși prevederile au intrat în vigoare pe 15 august 2024, acestea se pun în aplicare din data de 01 ianuarie 2024.
Regimul fiscal aferent veniturilor persoanelor fizice obținute din valorile mobiliare de stat (VMS)
Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi, veniturile persoanelor fizice rezidente obținute sub formă de creștere de capital sau dobânzi aferente valorilor mobiliare de stat și/sau aferente obligațiunilor emise de autoritățile administrației publice locale, vor constitui sursă de venituri neimpozabile și nu se vor impozita prin reținere finală a impozitului pe venit de către Ministerul Finanțelor sau dealerii primari.
Noi surse de venituri neimpozabile
Tot din 15 august curent, nu mai fac parte din categoria veniturilor brute următoarele categorii:
- veniturile obținute din vânzarea energiei electrice de către persoanele fizice rezidente care produc energie regenerabilă și cărora li se aplică mecanismul de contorizare netă/facturare netă conform Legii nr. 10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile;
- venitul obținut de către operatorul de sistem și/sau unitatea termoenergetică în urma primirii cu titlu gratuit:
- a liniilor și a stațiilor electrice, conform Legii nr. 107/2016 cu privire la energia electrică;
- a instalațiilor de gaze naturale, conform Legii nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale;
- a rețelelor termice și/sau a instalațiilor termoenergetice, conform Legii nr. 92/2014 cu privire la energia termică și promovarea cogenerării.
Acordarea plăților din capitalul de stimulare a angajaților, condiții
Potrivit SFS, societatea are dreptul să formeze, prin decizie unanimă a asociaților, un capital de stimulare pentru a-i motiva și interesa în activități eficiente, participări active, inițiative de creație în favoarea societății pe salariații angajați, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
- au statut de rezident conform art.5 pct.5) lit.a) din Codul fiscal nr.1163/1997;
- sunt angajați în cadrul societății de cel puțin 12 luni depline la data acordării plăților;
- suma achitată fiecărui salariat nu depășește 100% din cuantumul anual al salariului primit de către acesta în anul din care se formează capitalul de stimulare;
- cuantumul capitalului de stimulare nu depăşeşte 25% din profitul net.
Totodată, SFS precizează un moment important: la alin.(5) al aceluiași articol, care prevede că plățile din capitalul de stimulare se asimilează dividendelor, dar se achită o dată pe an, nu au fost efectuate careva modificări.
În această ordine de idei, tratamentul fiscal al plăților din capitalul de stimulare rămâne același, urmând a fi reținut impozitul pe venit la sursa de plată în mărime de 6%, conform art.901 alin.(31) din Codul fiscal.